San Salvo - News

FAMIGLIA ANTICA123

L’  ànne nòve. Poesia dedicata ai lettori di "www.sansalvomare.it" 

Mànghe nu ménute a la mezzanòtte,

la neve ogne ‘ccose ha ‘mmandate,

nu ‘ddore di brasciòle e vine cotte.

 

Lu tezzone arde, n’nzi sènde na pedàte.

La gende déntre case  retiràte,

aspétte l’anne nove nghì grande attese.

Scrippelle, caginétte preparàte,

è  la feste, ‘nzà bbade a la spése.

Zi suspénne nu ccone la tombulàte,

cuménzene bbaldorie e la quadrije,

pure za Ròse si fa na ‘bballate,

nonne Matté, reguàrda la famije.

State tutte attende - dice Dunàte -

“Poche seconde, movè la mezzanotte!

Che sci bbindette! L’ anne nove è nàte,

subbite casciàrre, se spàre bbotte.

Ròsce gne nu pepòne sta Bbastiàne,

cande nu sturnelle a  squarciagòle,

se càle nu bicchiere chiàne chiàne,

nu vicàle di vine, tutte si li scòle.

“Che gioie! Che allegrije!  Che bbellezze!

Vuleme festiggià stu nòve anne,

lassame recorde brutte, tristezze,

Lassame lu dolòre e li malànne!”.

Giatté  azze lu sguàrde ‘nciele

e  pense gnà passàte l’anne.

“Sembre mò ca mi so fàtte spòse,

é vvere lu tembe passe gne lu vende”.

Fòre nénghe forte, a pruvilélle,

che st’anne si n’è jùte zitte zitte.

E’ albe, spùnde già la stélle.

Michele Molino

Categoria: